Cîştigătorii - TIFF 007 (9)

După o săptămînă în care am văzut patru filme pe zi şi am scris cîte un text noaptea, astăzi mi-am făcut un program de recuperare, cu o plimbare lungă, nişte mici cumpărături, o vizită la un prieten. M-am întors la cinema abia seara, la proiecţia omagială Catherine Deneuve, apoi la un film ucrainean, Las Meninas (Doamnele de onoare), după care aş fi aflat cine-s laureaţii acestei ediţii a festivalului Transilvania.

Vizitele mele la cinema s-au încheiat rapid astăzi. M-aş fi bucurat să o văd pe Catherine Deneuve dedicînd spectatorilor români Les parapluies de Cherbourg sau Belle de Jour, Repulsion sau Tristana; astfel, întîlnirea cu domnia sa putea deveni o lecţie de cinema. Nu a fost să fie de data asta. Am aşteptat o oră să o zăresc pe Catherine Deneuve în jur de un minut. A urcat pe scenă, a mulţumit publicului care aplauda încîntat de aşa vizită, a spus că vom urmări un film despre iubire - Les temps qui changent, pe care l-a ales fiindcă îl stimează pe André Téchiné. A menţionat că va lucra din nou cu acest regizor şi că aştepta această ocazie cu mare interes. Apoi a plecat. A început filmul, m-am plictisit o vreme, apoi am tulit-o spre Arta. Am intrat la filmul lui Igor Podolchak, Las meninas. Două personaje, soţ şi soţie, rosteau cîte un monolog imens în care era vorba despre reţete de mîncare, detaliate atent şi derulate vizual pe ecran. Dar nu vă gîndiţi la Babettes gaestebud / Festinul Babettei, nu a fost vorba de bucate alese, înşirate laolaltă, ci de un periplu în conştiinţa personajelor, roase de cerinţele fiului lor bolnav. În ceea ce spun aici filmul începe să îmi placă, în realitate nu s-a întîmplat aşa ceva. Am plecat şi de la acesta.

Duminică vreau să văd Tejut / Calea Lactee, un film de Benedek Filegauf, un tip despre care, ca artist, am auzit multe lucruri bune. Apoi aş vrea să ajung la Călătoria lui Gruber (că sâmbătă am ales proiecţia "Deneuve") şi la Ploy al lui Pen-Ek Ratanaruang sau la Cassandra's Dream al lui Woody Allen (acestea se suprapun). Ce mai sper eu e că va fi reluat documentarul Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo fiindcă în timpul proiecţiilor din festival - două la număr - am ales cîte un film românesc, Elevator mai întîi, Nunta mută apoi. Am fost neinspirat, nicicare din cele două filme nu sînt strălucite, iar Intimidades a cîştigat trofeul Transilvania.

Aşadar, trofeul Transilvania (10.000 de euro) a rămas pe continent american, doar că a urcat mai la nord, în Mexic. L-a cîştigat Yulene Olaizula şi, după încîntarea vizibilă în ochii unor prieteni care au zis că mă lasă pe mine să încerc Nunta mută şi că ei îl vor căuta în toamnă, dacă e ceva de capul său, apoi au intrat la Intimidades, documentarul a meritat premiul din plin. Sper că va fi reluat în ultima seară a festivalului. Spre bucuria mea, trofeul a fost înmînat de Catherine Deneuve, nu de Traian Băsescu. El a fost mai discret de data asta, a înmînat (doar) un Premiu de Excelenţă actorului Radu Beligan.

Favoritul meu, Lake Tahoe - care, cu rezerva că nu am văzut Intimidades, a fost cel mai bun film din tot festivalul - a primit Premiul special al juriului. Am vorbit despre el în a doua relatare de la TIFF. Premiul pentru regie l-a primit Omar Shargawi pentru producţia daneză Ma salama Jamil / Jamil, mergi în pace. Un film construit pe zicala "dinte pentru dinte", în care se confruntă două clanuri arabe din Copenhaga. La ora vizionării (relatarea trei) am considerat că argumentează bine ceea ce îşi propune la nivel tematic, doar că într-un mod cam şcolăresc. Poate că tocmai lucrul după carte (şcolar, schematic) face evidentă regia. În ce mă priveşte, singurul film cu viziune regizorală autentică a fost Lake Tahoe. Cum Fernando Eimbcke a luat Premiul juriului, cel de regie a mers în altă direcţie. Şi munca lui Veiko Ounpuu (regie) la Sügisball / Balul de toamnă (prezentat în relatarea doi) cred că este mai consistentă decît cea a lui Shargawi. Oricum, şi Sügisball a luat un premiu, cel pentru imagine. Premiul pentru cea mai bună interpretare pleacă spre trio-ul Peter Haumann, Peter Rudolf, Milan Schruff, protagoniştii plictisitoarei comedii Kalandorok (Aventurierii). Premiul publicului pleacă spre J'ai toujours révé d'être un gangster, un film care, după cum spuneam şi în relatarea şase, putea fi foarte bun dacă Jim Jarmush, fraţii Délepine sau Aki Kaurismaki nu existau dinaintea lui. Aşa e doar un film lipsit de originalitate, care poate relaxa la ceas de seară. Premiul FIPRESCI i-a fost acordat filmului argentinian La Rabia.

Premiul pentru debut în film românesc l-a primit Elevator. Am vorbit despre el în relatarea şapte. E un film meritoriu, avînd în vedere că a fost realizat din pasiune, de amatori. Dar din punct de vedere al reuşitei artistice propriu-zise, numai cu indulgenţă filmul primeşte un aşa şi aşa. Ratează partea esenţială, aceea de a crea o senzaţie de disconfort, de claustrofobie, legată de ideea de a intra într-un lift. Actorii sînt neconvingători cînd trebuie să exprime furie şi disperare, iar epilogul filmului (cadrul de după generic) cam strică meciul, prin faptul că anulează plăcerea spectatorului de a crea un deznodămînt după propria judecată. Premiul pentru scurtmetraj l-a primit Igor Cobileanski pentru (Plictis şi) Inspiraţie, iar cel pentru lungmetraj l-a primit Thomas Ciulei, pentru Podul de flori un alt documentar pe care l-am ratat, dar pe care sper să îl regăsesc undeva, la Festivalul Astra sau, poate, la televiziune.

Top între filmele proiectate în festival şi văzute de mine pînă acum:
1. Lake Tahoe
2. Paranoid Park
3. Boogie
4. Joe Strummer: The Future is Unwritten
5. El Espiritu de la colmena
6. Control
7. Testimony

Nu mi-au plăcut:
6. Tache
5. Kalandorok
4. Istoria 52
3. Russian Ark
2. Sakli Yuzler (Feţe acoperite)
1. Marilena - un film care nu merita o proiecţie în festival!

Proiecte interesante, care merită atenţie:
1. Funny Games U.S. (nu l-am pus în top fiindcă e un proiect special - despre consistenţa lui am vorbit în prima relatare).
2. I'm Not There
3. Delta
4. Lou Reed's Berlin
5. Shine a Light
6. Sügisball
7. Întâlniri încrucişate