martie 2014
Premiile Gopo 2014
Luni seară, 24 martie 2014, la Opera Naţională Bucureşti, cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor Gopo şi-a împărţit trofeele în prezenţa a peste 800 de invitaţi şi jurnalişti acreditaţi. Găzduită de Amalia Enache şi Radu Iacoban, gala a avut mult umor, momente inedite, dar şi multă emoţie. Telespectatorii au putut urmări ceremonia în direct şi în exclusivitate pe TV pe ProCinema. Evenimentul a putut fi vizionat şi online pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro.

Regizorii Igor Cobileanski, Dan Chişu, Nae Caranfil, Marian Crişan şi Iulia Rugină (nominalizată la categoria Cel mai bun debut), actriţele Ela Ionescu (nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar), Luminiţa Gheorghiu (nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal), Crina Semciuc, Raluca Aprodu, Diana Cavallioti şi Ioana Flora (nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal), actorii Tudor Aaron Istodor, Paul Ipate, Dorian Boguţă, Alexandru Papadopol, Adrian Titieni (nominalizat la categoria Cea mai bun actor în rol principal), membrii trupei Grimus sau creatorul de modă Alexandru Ciucu sunt doar câţiva dintre invitaţii ce au păşit pe covorul roşu al Galei Premiilor Gopo, ale căror gazde au fost Amalia Enache şi Cabral.


Cu filmul Poziţia copilului, Călin Peter Netzer şi-a adjudecat trei dintre cele mai importante trofee ale serii, pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu (scris împreună cu Răzvan Rădulescu). Actorii din film au obţinut, pentru performanţa lor, premiile de interpretare de la categoriile Cea mai bună actriţă în rol principal (Luminiţa Gheorghiu), prezentat de Dan Nuţu, Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov) şi Cea mai bună actriţă în rol secundar (Ilinca Goia). Filmul a primit şi statuetele categoriilor Sunet (Dana Lucreţia Bunescu, Cristian Tarnoveţchi şi Cristinel Şirli) şi Montaj (Dana Lucreţia Bunescu). Nu în ultimul rând, Poziţia copilului a primit şi Premiul Publicului, pentru filmul cu cele mai mari încasări din 2013. În total, filmul laureat în 2013 cu Ursul de Aur de la Berlin a plecat acasă cu nouă statuete Gopo.


Victor Rebengiuc a primit premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal cu partitura din Câinele japonez. Un premiu a primit şi "unul dintre cei mai înzestraţi regizori", Marian Crişan, din partea ProCinema, premiu înmânat de Cristian Tudor Popescu.

Trofeul pentru Cea mai bună imagine i-a revenit directorului de imagine Oleg Mutu, pentru filmul La limita de jos a cerului iar cel pentru Decoruri i-a revenit lui Cristian Niculescu (Domestic).

Domnişoara Christina a plecat acasă cu trei premii: Cele mai bune costume (Maria Miu), Cel mai bun machiaj şi coafură (Cristina Temelie, Nastasia Mateiu). Premiul pentru Cea mai bună muzică originală a plecat în Marea Britanie, fiind câştigat de Jon Wygens. Radu Aldea, directorul de imagine al filmului Domnişoara Christina, a fost distins cu Premiul RSC - Romanian Society of Cinematographers din partea colegilor de breaslă.

The Bucureşti Experiment / Experimentul Bucureşti, în regia lui Tom Wilson, a câştigat Gopo pentru Cel mai bun film Documentar. Trofeul i-a fost înmânat regizorului de către Adrian Titieni. La categoria Cel mai bun scurtmetraj documentar, câştigător a fost filmul Vibraţia, în regia lui Germain Kanda. Radu Jude a primit în această seară cel de-al cincilea Gopo din carieră: Cel mai bun scurtmetraj, pentru O umbră de nor. La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniştilor din cinematografie şi ale criticilor de film au mers către Amour (r. Michael Haneke). Independenţa Film şi-a adăugat al şaselea trofeu în palmares, un număr record pentru distribuitorul român.

Premiul pentru Cel mai bun debut a fost câştigat de Igor Cobileanski, cu La limita de jos a cerului şi premiul Tânără speranţă a fost oferit directorului de imagine Tudor Panduru, pentru scurtmetrajul Brigada neagră.

Momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor Gopo pentru Întreaga Activitate (Nicolae Mărgineanu) şi Întreaga Carieră (Radu Beligan). Premiile au fost prezentate de Victor Rebengiuc şi, respectiv, Marius Manole. Un premiu special i-a fost oferit şi proiecţionistei Elena Ciocan.


PREMIILE GOPO 2014
(câştigătorii sunt marcaţi cu litere boldate)

Cel mai bun film (lungmetraj)
Câinele japonez (România, 2013)
Producător: Tudor Giurgiu (Libra Film Productions)
Regia: Tudor Cristian Jurgiu
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism (România, 2013)
Producător: Marcela Ursu, Sylvie Pialat (42 KM Film, Les Films du Worso)
Regia: Corneliu Porumboiu
La limita de jos a cerului (România, 2013)
Producător: Alexandru Teodorescu (Saga Film)
Regia: Igor Cobileanski
Poziţia copilului (România, 2013)
Producător: Călin Peter Netzer, Ada Solomon (Parada Film)
Regia: Călin Peter Netzer
Rocker (România, 2012)
Producător: Anca Puiu (Mandragora)
Regia: Marian Crişan

Cel mai bun regizor (lungmetraj)
Tudor Cristian Jurgiu - Câinele japonez
Corneliu Porumboiu - Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Igor Cobileanski - La limita de jos a cerului
Călin Peter Netzer - Poziţia copilului
Marian Crişan - Rocker

Cel mai bun actor într-un rol principal (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Victor Rebengiuc pentru rolul Costache din filmul Câinele japonez
Adrian Titieni pentru rolul domnul Lazăr din filmul Domestic
Gheorghe Ifrim pentru rolul domnul Mihăeş din filmul Domestic
Igor Babiac pentru rolul Viorel din filmul La limita de jos a cerului
Dan Chioreanpentru rolul Victor din filmul Rocker

Cel mai bun actor într-un rol secundar (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Şerban Pavlu pentru rolul Ticu din filmul Câinele japonez
Igor Caraş-Romanov pentru rolul Vivi din filmul La limita de jos a cerului
Vlad Ivanov pentru rolul Dinu Laurenţiu din filmul Poziţia copilului
Sergiu Voloc pentru rolul Gâscă din filmul La limita de jos a cerului
Alin State pentru rolul Dinte din filmul Rocker

Cea mai bună actriţă într-un rol principal (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Diana Avrămuţ pentru rolul Alina din filmul Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Ioana Flora pentru rolul Tania din filmul Deja Vu
Ioana Anastasia Anton pentru rolul Sanda din filmul Domnişoara Christina
Ana Ularu pentru rolul Maria din filmul O vară foarte instabilă
Luminiţa Gheorghiu pentru rolul Cornelia din filmul Poziţia copilului

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar (într-un film de lungmetraj ficţiune)
Mihaela Sîrbu pentru rolul Magda din filmul Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Clara Vodă pentru rolul doamna Lazăr din filmul Domestic
Ela Ionescu pentru rolul Maria din filmul La limita de jos a cerului
Ilinca Goia pentru rolul Carmen din Poziţia copilului
Valeria Seciu pentru rolul mama lui Tavi din filmul Roxanne

Cel mai bun scenariu (lungmetraj ficţiune)
Corneliu Porumboiu - Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Adrian Sitaru - Domestic
Corneliu Porumboiu, Igor Cobileanski - La limita de jos a cerului
Răzvan Rădulescu, Călin Peter Netzer - Poziţia copilului
Marian Crişan - Rocker

Cea mai bună imagine (lungmetraj)
Andrei Butică - Câinele japonez
Adrian Silişteanu - Domestic
Oleg Mutu (R.S.C) - La limita de jos a cerului
Tudor Mircea (R.S.C) - Rocker
Vivi Drăgan Vasile (R.S.C) - Sunt o babă comunistă

Cel mai bun montaj (lungmetraj)
Andrei Gorgan, Adrian Sitaru - Domestic
Eugen Kelemen, Cristina Ionescu - La limita de jos a cerului
Ion Ioachim Stroe - O vară foarte instabilă
Dana Lucreţia Bunescu - Poziţia copilului
Tudor Pojoni - Rocker

Cel mai bun sunet (lungmetraj)
Vlad Voinescu, Filip Mureşan - Câinele japonez
Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye, Thierry Delor - Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Gabor Balazs, Tamas Zanyi - Domestic
Cristian Tarnoveţchi, Dana Lucreţia Bunescu, Cristinel Şirli - Poziţia copilului
Mihai Bogos, Kai Tebbel, Olaf Mehl - Rocker

Cea mai bună muzică originală (lungmetraj)
Sorin Romanescu - Afacerea Tănase
Sebastian Zsemlye, Adrian Sitaru - Domestic
Jon Wygens - Domnişoara Christina
Nathan Larson - O vară foarte instabilă
Vasile Şirli - Sunt o babă comunistă

Cele mai bune decoruri (lungmetraj ficţiune)
Cezara Armaşu - Câinele japonez
Mihaela Poenaru - Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
Cristian Niculescu - Domestic
Adrian Suruceanu - La limita de jos a cerului
Alexandra Alma Ungureanu - Rocker

Cele mai bune costume (lungmetraj ficţiune)
Mălina Ionescu - Domestic
Maria Miu - Domnişoara Christina
Lilia Ixari - La limita de jos a cerului
Irina Marinescu - Poziţia copilului
Alexandra Alma Ungureanu - Rocker

Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură (lungmetraj ficţiune)
Dana Roşeanu - Domestic
Cristina Temelie, Nastasia Mateiu - Domnişoara Christina
Ina Lucichina, Micola Ponomarenco - La limita de jos a cerului
Dana Roşeanu, Domnica Sava - Poziţia copilului
Dana Roşeanu, Nina Ioniţă - Sunt o babă comunistă

Cel mai bun film de debut (lungmetraj ficţiune)
Câinele japonez
Regia: Tudor Cristian Jurgiu
La limita de jos a cerului
Regia: Igor Cobileanski
Love Building
Regia: Iulia Rugină
Lupu
Regia: Bogdan Mustaţă
Roxanne
Regia: Vali Hotea

Cel mai bun film documentar
Afacerea Tănase (România, 2013)
Producător: Tudor Giurgiu (Libra Film Productions)
Regia: Ionuţ Teianu
Anul Dragonului (România, 2013)
Producător: Monica Lăzurean-Gorgan, Aurelian Nica, Gabriela Ceuţă (HBO România, 4 Proof Filma)
Regia: Iulian Manuel Ghervas, Adina Popescu
City Tour (România, 2013)
Producător: Sorin Botoşeneanu (UNATC)
Regia: Andrei-Nicolae Teodorescu
The Bucureşti Experiment / Experimentul Bucureşti (România, 2013)
Producător: Tom Wilson (TW Films)
Regia: Tom Wilson
Exploratorul (România, 2013)
Producător: Vivi Drăgan Vasile (Fundaţia Arte Vizuale)
Regia: Titus Muntean, Gabor Xantus

Cel mai bun film de scurtmetraj ficţiune
Brigada neagră (România, 2013)
Producător: Andrei-Nicolae Teodorescu, Silviu Florin Ionescu (UNATC)
Regia: Andrei-Nicolae Teodorescu
Idle (România, 2013)
Producător: Anca Vlăsceanu, Daniel Drăghici (UNATC)
Regia: Raia Al Souliman
Mâine, Bach... (România, 2013)
Producător:Eugen Matei Lumezianu, Eduard Haris (UNATC)
Regia: Mihnea Ciorică
O umbră de nor (România, 2013)
Producător: Ada Solomon (HiFilm Productions)
Regia: Radu Jude
Treizeci (România, 2012)
Producător: Gabi Suciu (UNATC)
Regia: Victor Dragomir

Cel mai bun film de scurtmetraj documentar
Brick in the Wall (România, 2013)
Producător: Dan Nuţu (Aristoteles Workshop Association)
Regia: Grzegorz Brzozowski
Kurgan Oblast (România, 2012)
Producător: Sorin Botoşeneanu (UNATC)
Regia: Stela Pelin
Mohamed Tomescu (România, 2013)
Producător: Dan Nuţu (Aristoteles Workshop Association)
Regia: Olesya Bortnyak
Sorin Chifiriuc: Compromis (România, 2013)
Producător: Sorin Botoşeneanu (UNATC)
Regia: Alexandru Badea
Vibraţia (România, 2013)
Producător: Sorin Botoşeneanu (UNATC)
Regia: Germain Kanda

Tânără speranţâ
Tudor Panduru pentru imaginea filmului Brigada neagră
Andrei-Nicolae Teodorescu pentru regia filmului City Tour
Ionuţ Nicolae pentru rolul Cristi din filmul Rocker (r. Marian Crişan)
Ioan Filip pentru sunetul filmului Treizeci
Gabi Suciu pentru producţia filmului Treizeci

Cel mai bun film european (dintre cele distribuite în România în 2013)
Amour / Iubire (Franţa, Austria, Germania, 2012)
Regia: Michael Haneke
Distribuitor: Independenţa Film
Hannah Arendt (Germania, Luxemburg, Franţa, 2012)
Regia: Margarethe von Trotta
Distribuitor: Asociaţia Culturală Macondo
Kapringen / Deturnarea (Danemarca, 2012)
Regia: Tobias Lindholm
Distribuitor: Independenţa Film
La vie d'Adele / Adele: Capitolele 1 şi 2 (Franţa, Belgia, Spania, 2013)
Regia: Abdellatif Kechiche
Distribuitor: Independenţa Film
Jagten / Vânătoarea (Danemarca, 2012)
Regia: Thomas Vinterberg
Distribuitor: Independenţa Film

Premiul ProCinema
Marian Crişan

Premiul RSC - Romanian Society of Cinematographers
Radu Aldea

Premiul Publicului (filmul românesc cu cele mai mari încasări în 2013)
Poziţia copilului (România, 2013)
Producător: Călin Peter Netzer, Ada Solomon (Parada Film)
Regia: Călin Peter Netzer

Gala Premiilor Gopo 2014 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Transilvania Film, cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, ArCub - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti, CreArT - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Babel Communications şi Opera Naţională Bucureşti.

Sponsori principali: Apa Nova Bucureşti, BCR, Dacia, Orange
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Jack Daniels, E-Boda, MAC
Parteneri: Empire, ODS, H&M, Melkior, Style Revolution, Pullman, Air France, Institutul Cultural Român, The Silver Church
Partener media principal: Pro Cinema
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Servicii profesionale furnizate de: PricewaterhouseCoopers
Parteneri media: The One, Glamour, Adevarul, Dilema veche, Procinema.ro, Hotnews, CinemaRx.ro, Filmreporter, Cinefan, Koolhunt.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus