Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu ... (XXIX) - Caliţa Nantu - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Caliţa Nantu, 22 ani, Cluj-Napoca
Studii: Absolventă a Facultăţii de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu Unde? Cum? Cine?, adaptare după Samuel Beckett, alături de Giorgiana ComanDavid ConstantinescuIoana Moldovan, Daniela Purcărea.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Caliţa Nantu: Nici n-am apucat să vorbesc, că gândurile mi-au luat-o deja înainte. Iar gândesc. O fac mereu şi poate m-aş simţi tot mai norocoasă dacă aş asculta de vorbele Bufonului din Regele Lear care zice că "Nebunia e la mare trecere anul ăsta." Dar uneori aleg să fac guturai în loc să zâmbesc încotro bate vântul.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
C.N.: A fost mai mult decât un moment, a fost o perioadă. Toată copilăria mi-am petrecut-o în Oastea Domnului, unde recitam tot felul de poezii de factură religioasă. Poezii lungi şi complicate pentru mintea unui copil. Nu ştiam să citesc atunci când am început, dar bunica mea citea fiecare vers pentru mine de câte ori era nevoie până îl reţineam. Apoi le recitam în cadrul unor adunări. Mă simţeam bine. Acele câteva minute pe scenă erau pentru mine echivalentul unui joc cu mingea, dar un joc care îmi făcea inima să o ia la goană. De atunci mi-am pus în minte să fac asta toată viaţa. Doar asta. Pe atunci nu mă gândeam că nu o să o mai pot lua pe bunica cu mine ca să îmi citească fiecare rând până când îl învăţ pe de rost.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
C.N.: Sfatul a venit din partea bunicului meu şi suna cam aşa: "Fătul meu, tu nu trebe să te chinui or' să te schimonoseşti. Tu uită-te la ei în ochi şi spune-le numa că api' ei or băga la cap că nu-s proşti, nu ti teme."

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
C.N.: Nu am apucat încă să fiu actriţă în ţara mea. Abia ce am părăsit băncile facultăţii. Condiţiile nu sunt optime. Asta am auzit. Dar nu cred până nu văd cu ochii mei şi asta dintr-o teamă mare de a nu le da dreptate celor care spun că situaţia este iremediabilă. Sunt visătoare şi vreau foarte mult. De la mine şi de la această profesie, şi de aceea urmăresc să depăşesc aceste condiţii şi să îi ajut şi pe alţii să o facă. Sau să o facem împreună!

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
C.N.: Actorii au mare nevoie de disponibilitate. Fără ea, nu eşti capabil să evoluezi, iar disponibilitatea este un lucru pe care îl dobândeşti. Trebuie să fie curioşi ca să poată explora zone cât mai vaste. A treia calitate îmi este greu să o explic. Ea ţine de o anumită aură pe care unii o numesc "lipici", dar mie mi se pare că termenul nu e suficient. E vorba de o conexiune cu "altceva", o altă lume, o lume răsturnată pe care actorul trebuie să o aducă cu el şi despre care vorbeşte publicului prin simpla sclipire a ochilor. Apoi sunt disciplina şi rigurozitatea. Sunt multe. Dar dacă le-aş enumera pe toate, aş descrie actorul perfect, iar eu nu cred că există aşa ceva.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
C.N.: Unii mă bat pe umăr. Alţii mă pun să "joc", indiferent dacă suntem la terasă sau la ştrand, ei văd doar un bufon care sigur are un sac plin cu veleităţi artistice. Pe faţa unora se citeşte aprecierea, deşi se cunoaşte că nu prea ştiu toate aspectele incluse în această profesie.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
C.N.: Am învăţat să mă ofer în cea mai bună variantă a mea.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
C.N.:împărţi-o cu orice artist care şi-a păstrat dorinţa de a munci şi de a descoperi "scena" şi care îşi menţine mereu vitalitatea caracteristică tânărului student, excelând în munca sa. O astfel de actriţă este Anca Hanu.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
C.N.: Îmi place, fiindcă e paradoxal. Este o metodă prin care poţi să te exprimi liber cu ajutorul unor elemente fixe. Fiecare actor a practicat teatru-dans, chiar fără să fie conştient. Eu, personal, încerc să însoţesc mereu cuvântul cu acţiune, iar asta creează imediat un "dans". Actorul dansează fără să îşi propună, câteodată.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
C.N.: Aş opta pentru instituţionalizare, deoarece îţi oferă stabilitate (chiar dacă vorbim despre o perioadă limitată) şi îţi oferă oportunitatea să cunoşti actori experimentaţi de la care poţi să înveţi multe lucruri ca tânăr actor. Acest mediu prezintă, totuşi, şi dezavantaje, printre care amintesc de oamenii care nu mai au dorinţă de muncă şi şi-au oprit căutările, oameni care descurajează şi "calcă" pe cap tinerii actori care ajung în teatrele "lor". Tinerii actori au obligaţia de a-şi păstra dorinţa, indiferent de context. Din acest punct de vedere, favorizez domeniul independent. Aici se află oameni cu adevărat dornici de muncă, care ignoră veniturile insuficiente şi fac tot posibilul să creeze. Tânărul actor, din punctul meu de vedere, are nevoie de experienţa instituţionalizării dar şi de libertatea oferită de mediul independent.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
C.N.: Cred într-una colaborativă în sensul în care echipa este deschisă şi disponibilă. Totuşi, cred că este nevoie de un lider.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
C.N.: În afara teatrului mă găsesc de cele mai multe ori în situaţia de a mă gândi şi de a visa tot la teatru. Îmi place să ascult muzică şi să inventez scene în capul meu. Îmi plac The Doors şi am un pick-up la care ascult muzică folclorică veche. Scriu şi de multe ori încerc să cânt ceea ce scriu. Multă lume îmi spune să cânt şi altceva în afară de blues, dar ceea ce nu ştiu ei e că îmi place să cânt tarantelle şi pizzice italiene.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
C.N.: Relaţia se schimbă odată cu spectacolul. Îmi place să interacţionez cu publicul, dar sunt unele spectacole care nu îmi permit asta. Publicul mă înspăimântă şi mă fascinează în acelaşi timp.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
C.N.: Fiecare etapă a vieţii mele are eroul ei. Responsabili de înclinaţiile şi gusturile mele artistice au fost cei doi fraţi mai mari ai mei. Datorită lor am început să visez. La îndeplinirea acestor vise a contribuit, mai apoi, mama, până când am ajuns în mâinile profesorilor de la şcoala de teatru unde am întâlnit o persoană care s-a apropiat periculos de mult de universul meu, l-a alimentat şi m-a ţinut de mână în tot haosul prin care mi-a fost dat să trec. Este vorba de Mara Opriş, adică "profa" mea.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
C.N.: Cred că actorul trebuie să fie ca un drog pentru societate. Asta înseamnă că trebuie să facă două lucruri: să îl ducă într-o lume unde realitatea este distorsionată şi să-l facă pe om să nu se mai sature de el.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
C.N.: Aş schimba perspectiva. Aş vrea ca teatrul românesc să nu se mai folosească de decoruri grandioase şi de obiecte de recuzită cu preţuri exorbitante. Mi-aş dori ca toată lumea să înţeleagă şi să accepte că lucrurile simple sunt la fel de valoroase, că poţi scoate teatru din piatră seacă atâta timp cât actorii sunt dornici să exploreze, că imaginile unui spectacol se pot crea doar din corpurile actorilor şi că avem nevoie de bani pentru a plăti actorii, şi nu pentru a cumpăra "monumente".

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
C.N.: Aş vrea să fiu capabilă să mă autoanalizez corect, ca să nu mai am nevoie de confirmări.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
C.N.: Sunt atât de deschisă pe cât poate să fie un proaspăt absolvent. Încerci să înveţi cât poţi din critică, dar ascunzi puţin durerea şi te gândeşti la faptul că trebuie să evoluezi, deci trebuie să ţii cont de critică. În ceea ce priveşte relaţia dintre actori şi criticii de teatru, pot spune că actorii iubesc criticii precum un frate mai mic iubeşte un frate mai mare. E ascultător atunci când fratele mai mare îi dă un sfat, dar îl contrazice atunci când crede că nu are dreptate, fiindcă faptul că e fratele mai mic nu înseamnă neapărat că nu poate avea şi el dreptate.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
C.N.: Pot spune că se observă că acum informaţia circulă mai repede, deşi e admirabil cum generaţiile precedente încearcă să ţină pasul şi de multe ori, o iau înaintea generaţiei noi. Generaţiile noi sunt efervescente şi au o capacitate foarte mare de a îmbina lucrurile în combinaţii neaşteptate. Au o nevoie imediată de exprimare, ceea ce îi face să fie foarte darnici şi inventivi cu metodele prin care se exprimă.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
C.N.:... ştiu că este o provocare să staţi în scaune, în semiîntuneric şi să priviţi manifestările atât de "colorate" ale noilor actori, dar să ştiţi că suntem recunoscători pentru curajul şi eventuala încredere pe care ne-o acordaţi.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Rocaş
 Alte articole de Caliţa Nantu


Alte articole

 Mesajul directorului artistic al Galei HOP, 2019, Gigi Căciuleanu
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2019, Comunicat de presă
 Ziua III: ultimii paşi de dans ai Galei HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua II: Înc-un pas la gala HOP, 2019, Răzvan Rocaş
 Ziua I: HOP, 2019 la treaboste, Răzvan Rocaş
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer