Studii: licenţă Teatrologie, Management Cultural şi Jurnalism teatral; master Pedagogie Teatrală
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu în-cerc-uit, după texte de Matei Vişniec, cu Andrei Ianuş, Alexandra Oişte, Cristina Simion, Ioana Beatrice Tănasă şi Mihai Vasilescu,
.
Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Alina Dumitrache: Sunt un copil-om mare, îmi place să visez cu ochii deschişi, sunt încăpăţânată şi determinată să învăţ cât mai multe lucruri. Îmi plac provocările şi sper să reuşesc să duc la bun sfârşit tot ce mi-am propus.
R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
A.D.: Am început să fac teatru în liceu, îmi plăcea foarte mult ce mi se întâmpla, dar niciodată nu m-am simţit 100% bine pe scenă, mai degrabă îmi plăcea ce se întâmpla în spatele pregătirii unui spectacol. În clasa a X-a am aflat de la un prieten de Teatrologie, de managementul cultural şi am spus că asta vreau să fac. Ştiam că o să rămân în teatru şi asta m-a mulţumit. În clasa a XII-a am început să organizez un festivalul de teatru OKaua care a crescut atât de frumos şi care în fiecare an îmi bucură sufletul. La master am vrut să continui ce am învăţat eu în liceu, să ajung să determin adolescenţi să facă ceea ce le place şi de aceea am ales pedagogia teatrală. Pot spune că după aproape 10 ani de când am început să fac teatru, nu aş schimba nimic din parcursul pe care l-am avut, deşi recunosc că am ales impulsiv, fără să mă gândesc dacă o să îmi placă sau nu să fac asta.
R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
A.D.: Aici poţi greşi. Mi s-a părut fascinant, ca elev nu prea ai voie să greşeşti, sau dacă o faci eşti taxat. Dar în teatru nu e aşa, nici măcar în managementul cultural. Din greşeli înveţi, le repari şi data viitoare vei face o altă greşeală şi tot aşa. Cel mai important este să o poţi repara şi să încerci să nu greşeşti de mai multe ori acelaşi lucru.
R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
A.D.: Nu ştiu cât de grea este viaţa unui actor, dar ştiu că în momentul de faţă nu este foarte bine pentru cei care îşi doresc să activeze în cultură. Toate schimbările care se produc la nivel legislativ şi economic aproape de la o zi la alta ne destabilizează, ne afectează pe termen lung, deoarece nu ştii cum să îţi faci o strategie de viitor, dar cred că cel mai important ar fi să ne solidarizăm, să luptăm pentru drepturile noastre şi să nu ne pierdem încrederea. În anul I am primit poate unul din cele mai frumoase sfaturi. Dl. Adrian Titieni ne-a spus ca atunci când o să ne fie greu şi o să vrem să renunţăm să ne amintim de emoţiile admiterii şi de bucuria pe care am simţit-o când ne-am văzut admişi la facultatea pe care ne-am dorit-o. Este frumos să nu îţi pierzi motivaţia şi să nu uiţi de ce ai vrut să faci teatru, indiferent dacă eşti sau nu pe scenă.
R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
A.D.: Acum o să vorbesc din postura de manager şi pedagog teatral. Cred că trebuie să fii curios, să te poţi adapta la situaţii neprevăzute, să iubeşti ceea ce faci, să ai răbdare şi să fii mereu conectat la ce se întâmplă în toată lumea. Încă lucrez la partea cu răbdarea.
R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti manager cultural şi pedagog?
A.D.: De cele mai multe ori rezumă informaţiile şi îmi spun că sunt actriţă. Trebuie să le explic de mai multe ori că nu sunt şi o parte din ei rămân tot cu informaţia iniţială. Pentru că este un termen destul de general, le fac o fişă a postului şi atunci îmi spun că muncesc prea mult. Dacă le vorbesc de pedagogie şi au copii, mă roagă să mă întâlnesc cu copiii lor şi să le spun dacă pot fi actori, chiar dacă marea majoritate au undeva între 3 şi 6 ani. Dar aproape de fiecare dată mi se pune aceeaşi întrebare, dacă mai există cultură în ţara noastră şi atunci îmi încep un monolog de aproape o oră în care le spun că da, şi să meargă la spectacole şi la filmele româneşti că nu vor regreta.
R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
A.D.: Şi la licenţă şi la master am avut noroc de profesori deschişi, care oricât de paradoxal ar suna, ne-au încurajat să facem multă practică şi să încercăm diferite lucruri ca într-un final să putem să alegem ceea ce ne place.
R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să lucrezi în viitor? De ce?
A.D.: Nu am un artist anume cu care aş vrea să lucrez. Îmi doresc să lucrez cât mai mult în domeniu, cu oameni diferiţi şi să învăţ câte ceva de la fiecare în parte.
R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
A.D.: Îmi doream de foarte mult timp să ajung la Gala HOP, iniţial aveam în plan să coordonez un moment de grup. Când am văzut tema de anul acesta, m-am speriat puţin, deoarece nu credeam că pot crea ceva care să aibă legătură cu teatrul-dans. Îmi plăcea să merg la spectacole de teatru-dans, îi admiram din umbră pe cei care făceau asta, dar nu mă vedeam acolo. În schimb, am învăţat că dacă există contextul şi oamenii potriviţi, cu puţină muncă poţi face orice.
R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
A.D.: În acest moment lucrez şi într-un teatru de stat şi într-un teatru independent. Deşi poate teatrul de stat îţi poate asigura un confort financiar, sufletul meu va alege întotdeauna teatrul independent. Îmi place că în teatrul sau în companiile independente poţi dezvolta lucruri, ai libertatea de a experimenta, de a face încercări şi de a descoperi aproape în fiecare zi câte ceva nou. Artiştii care activează în independent fac lucrurile cu mai multă pasiune, deoarece aparţin de locul acela, vor să îl dezvolte şi cred cu tărie în el.
R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
A.D.: Cele două structuri ar trebui să se îmbine, fără o colaborare între membrii unei echipe nu va exista un produs final de care să se bucure toată lumea. Dar când apar mai multe păreri este bine să existe un lider în care toţi ceilalţi să creadă.
R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
A.D.: Îmi place să ascult muzică la căşti când mă plimb, să citesc tot ce îmi cade în mână, să descopăr autori noi şi să mă reîntorc la cei clasici. Visez mult şi în somn şi cu ochii deschişi şi ador să călătoresc. Încerc în fiecare an să îmi iau două vacanţe în care să văd ţări sau oraşe în care nu am mai fost. Lumea asta e atât de mare şi este păcat să nu încercăm să vedem cât mai mult din ea.
R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
A.D.: Când faci teatru, mai ales independent, eşti dependent de public. Îmi doresc să educăm publicul, să îl facem curios să vadă teatru în toate formele, dar să fie şi conştient de responsabilitatea lui.
R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
A.D.: Sunt foarte multe persoane, de la primii mei profesori de teatru din liceu, până la cei cu care m-am întâlnit în teatru profesionist şi care m-au învăţat, au avut răbdare cu mine şi m-au lăsat să greşesc ca să am ce repara. Aici aş putea nominaliza câţiva, Andrei şi Andreea Grosu, Catinca Drăgănescu, Tudor Lucanu, Ştefan Lupu, Denisa Nicolae, Liviu Romanescu, Simona Deaconescu, Dani Buglea şi lista poate continua. Şi nu în ultimul rând, întotdeauna o să mulţumesc familiei care a avut întotdeauna încredere în mine şi prietenilor care m-au susţinut indiferent dacă aveam un moment bun sau unul mai puţin bun.
R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca om de teatru, rolul tău în societate?
A.D.: Să contribui la dezvoltarea culturii şi să nu dezamăgesc.
R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
A.D.: Legea.
R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
A.D.: Să nu pierd copilul din mine, să fiu mândră de cine am fost cu 10 ani în urmă şi să am încrederea că şi peste 50 de ani o să continui să fiu.
R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
A.D.: Majoritatea criticilor mi-au fost colegi sau profesori în facultate. Cred că ar trebui să fie un dialog real între critici şi actori. Nimeni nu vrea răul nimănui, toţi iubim teatrul.
R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
A.D.: Am o mare încredere în generaţiile noi de artişti. Au o energie frumoasă, vor să lucreze mult şi sunt foarte creativi. Nu cred că generaţiile ar trebui comparate, mai degrabă cei vechi ar trebui să îi îndrume pe cei noi şi să le facă şi lor loc pe scenă.
R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
A.D.: Noi avem nevoie de voi şi voi de noi!