Studii: Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film: clasa Miklós Bács, promoția 2020 (licență - Arta actorului); clasa Miki Braniște, promoția 2023 (master - Management și antreprenoriat cultural)
Participă la Gala HOP 2022, la secțiunea Grup cu momentul (încă un) Musical!, alături de Andrei Duțu, absolvent al Universității West London, Marea Britanie, și Laura Gabriela Oana, absolventă a Universității "Babeș - Bolyai" Cluj-Napoca.
Alberto Păduraru: Cine ești ca om / artist?
Dragoș Ioniță: Am mai primit întrebarea asta în 2020, de la Răzvan Rocaș (aici și aici). Am crezut că va fi simplu să răspund anul ăsta, dar uite cum îmi demonstrez (spre încăpățânarea mea) că sunt în continuare în căutări și îmi lipesc pe tricou un semn cu "work in progress". Ce pot spune cu certitudine la momentul ăsta e că sunt ca un personaj Disney (un Muppet, mai exact): plin de energie, aproape pe pereți. Pot oferi scrisori de recomandare ca s-o dovedesc. *wink*
A.P.: Ce înseamnă pentru tine experiența HOP?
D.I.: Cele câteva zile din HOP 2020 au fost unele dintre cele mai faine zile pe care le-am petrecut cu colegi de prin toată țara. A fost ca un fel de tabără, dar mai aproape de casă. Atunci mi-am demonstrat mie însumi niște lucruri și am primit niște răspunsuri pe care le-am tot căutat în anii de studiu, am întâlnit niște oameni atât de faini și, în ciuda formatului Galei, eu nu am văzut-o ca pe o competiție per se. În 2021 am fost invitat să dau mai departe Premiul Special al Juriului și m-am încărcat cu atâta energie bună și cu atâta speranță, încât mi-am promis că trebuie să revin, iar anul ăsta, experiența HOP va fi o reîntâlnire cu partenerii și prietenii mei pe care îi ador (Laura și Andrei)... și totul va fi despre MUSICAL! Visul meu cel mai arzător?! Cum aș putea rata așa ceva? Serios!
A.P.: Dacă viața ta ar fi un musical s-ar numi...
D.I.: The Good, The Bad and Le Jazz Hot. Ar fi mai mult un colaj din fanteziile mele, ceva ce mereu mi-am dorit să fac / să experimentez etc. Ar fi un musical despre temeri, acceptare, prieteni, încercări, mentori și decizii. Îl văd fun și cu impact; obraznic, dar serios; ar fi jazzy și sexy, dar și dur și empowering. Și l-aș dedica tuturor celor care m-au făcut să fiu ce sunt acum.
A.P.: Iar rolul tău ar fi jucat de...? (nu ai voie să fii chiar tu.)
D.I.: Andrew Rannells sau Ryan Reynolds. Dacă tot mă inviți să visez, why not dream big? Andy e actorul meu de musical preferat, iar celălalt e Deadpool. Cât de tare ar fi asta?!
A.P.: Dacă ar fi să-mi faci un playlist pentru cum te simți în momentul ăsta, primele trei piese ar fi...
D.I.: Lady Gaga - Babylon
Jeremy Jordan - Raise a Little Hell (Reprise)
The Neville Brothers - Yellow Moon
A.P.: Ce îți comanzi cel mai des în pauzele de la repetiții?
D.I.: Numai prostii! De obicei nu pot mânca mult când sunt la repetiții (nici măcar înainte de repetiții dacă proiectul e solicitant), dar MEREU este loc de ceva dulce. Și un suc. Neapărat un suc. Cu gaz, fără gaz... să fie dulce. Dacă la țigări pot renunța ușor, dacă mă pui să renunț la dulce s-ar putea să ne certăm. După ce am terminat repetițiile, văd de ce mi-e poftă: poate să fie o porție de paste, poate să fie pește (nu - nu mă bate!), poate să fie o ciorbă / supă etc. Îi dau corpului ce-și dorește. Nu mă abțin de la pofte!
A.P.: Există pauze de la repetiții? Dar de la teatru per se?
D.I.: Mai există și pauze de la repetiții, dar nu știu cum de fiecare dată se nimerește ca în perioada cu proiecte de teatru să apară alte lucruri mai mult sau mai puțin urgente. De la teatru nu cred că a fost vreodată o pauză per se - cel puțin nu de la acting (și nu cred că va fi vreodată). Mi-am găsit de lucru ca actor de voce și acum lucrez ca regizor de dublaj, deci nu mă plictisesc. În ceea ce privește scena, am avut 2-3 proiecte noi în ultimul an, plus cele pe care le aveam deja cu gașca de la Texte bune în locuri nebune, deci la capitolul ăsta stăm bine (zic eu). Îmi doresc enorm de mult să intru pe scena musicalului românesc. Începe să prindă contur și asta mă entuziasmează foarte tare!
A.P.: Când ai zis ultima oară HOP (interjecție), în afară de contextul galei / premiilor? Poate fi și interjecția compusă HOP și-așa...
D.I.: Acum o săptămână, când m-am întors din concediu și mi-am deschis agenda și e-mailurile. Job, repetiții, spectacole, Gala, examene, pregătirea de disertație, datorii sociale... HOP(a)! Lăsând gluma deoparte, acum două săptămâni am intrat cu foarte multă încredere în geamul de pe terasa unui restaurant. Eram convins că nu e acolo. Eram. Hop!
A.P.: HOP și (cum) așa?
D.I.: HOP și anul ăsta, și anul viitor și... depinde cât mă mai primesc! Haha! După cum ți-am spus mai devreme, țin enorm la întâlnirile astea și cred că ar trebui să existe mai multe oportunități de felul ăsta. Nu neapărat competiții, acolo ne ies colții și scopul e foarte clar, ci un fel de teambuilding-uri teatrale. Hai să ne distrăm de dragul distracției. Știu, poate părea siropos ce spun acum, dar dacă...?
A.P.: Lucru individual sau lucru în echipă?
D.I.: Sunt tentat să spun lucru în echipă, apoi lucru individual, deși cred că ar trebui făcute în paralel. Dacă vorbim strict despre Gală (și regula se poate aplica și în alte contexte), partenerii mei m-au ajutat să duc o luptă pe care ar fi trebuit să o port singur dacă eram la individual. Am fost acolo în 2020 și a fost extrem de greu, dar am plecat atât de încântat și cu atât de multă încredere, încât mi-am zis că tot ce mai am de făcut este să încep să mă iubesc eu pe mine. Știu, poate că mă contrazic singur, dar vreau să subliniez că e musai să ai oameni lângă tine care să te ajute să-ți recapeți curajul când simți că-ți scapă. În plus, vorbim despre musical! Putem pune semnul egal între el și cuvântul "echipă". Dacă vorbim despre evoluția ta ca artist, categoric trebuie să lucrezi mult individual. După preselecții, Maria Alexievici ne-a spus: "Vreți să cântați, să fiți artiști de musical. Ce faceți zilnic în privința asta?" Mda... m-am cam neglijat în ultima vreme. E timpul să întoarcem foaia.
A.P.: Dacă nu ai fi actor / actriță ai fi...
D.I.: Mi-am pus întrebarea asta în pandemie și am și luat o decizie în legătură cu asta: regizor de dublaj (și, culmea, din asta trăiesc). Nu aș renunța niciodată la scenă, dar așa mă mențin în formă artistică atunci când nu am proiecte. Altă variantă ar fi manager cultural, pentru că, vorba unui prieten glumeț: "îți place să organizezi chestii și să socializezi cu toată lumea". Mai e și varianta "parfumier", dar o păstrez la secțiunea hobby.
A.P.: Prima amintire cu teatrul?
D.I.: Nu mai știu exact care era prima: criza de istericale și de plâns din clasa a III-a, când Doamna Matei (învățătoarea) a sunat-o pe mama și i-a spus că neapărat trebuie să învăț tot textul din La cireșe a lui Creangă și să fac un moment în amfiteatrul școlii - experiență care s-a terminat foarte bine pentru toată lumea SAU primul spectacol cu Florin Piersic, la care m-am și îndrăgostit de el și de meseria asta. Oricum, cred că amândouă au contribuit la decizia pe care am luat-o încă din clasa a IX-a. Of, săraca mama. Dacă ar fi știut ea că deschide Cutia Pandorei... nu era mai bine dacă mă lăsa să mă joc pe calculator în ziua aia și nu i-ar fi răspuns Doamnei Matei la telefon?
A.P.: Un spectacol de teatru despre care poți spune că ți-a schimbat viața este...? (Și în ce fel.)
D.I.: Cred că toți cei cărora le-am făcut capul mare cu Chicago vor termina de citit în secunda asta. Am văzut spectacolul ăsta în 2018 la Londra - treceam și printr-o perioadă mai nașpetuță la momentul ăla, și cred că am făcut trei infarcturi în primele 10 minute (este și musicalul meu preferat). Muzica, energia actorilor, publicul, performanța lor... Doamne! Am început să plâng încă de la uvertură (altă ocazie pentru prietenii mei să facă mișto de mine, haha). Atunci m-am hotărât că vreau să fac, vreau să învăț și vreau să știu tot ce se poate ști despre musical. Alt spectacol care m-a marcat a fost Moulin Rouge, tot de la Londra (l-am văzut recent ca să mă pregătesc sufletește de Gală). Ei bine, dacă până la ora actuală mai aveam vreun dubiu despre alegerea mea, acest spectacol le-a călcat pe toate în picioare. Nu ne ajunge timpul să-ți spun cum a fost.
A.P.: Un moment în care te-ai gândit cel mai serios să renunți la teatru?
D.I.: Timp de doi ani de zile am cochetat cu ideea de a face un master de musical la Royal Central School of Speech and Drama, University of London. Într-un final am aplicat, am intrat, mi-am cunoscut colegii, profii, aveam deja grupuri pe Facebook și WhatsApp, aveam inside jokes etc. Îmi luasem și vreo două job-uri remote, pe lângă regia de dublaj, ca să strâng bani să mă întrețin acolo. În ziua în care trebuia să merg la ambasadă să aplic pentru viză, am primit un telefon și, long story short, din cauza unor astre care nu s-au mai aliniat, nu mai aveam cum să-mi plătesc taxa de studiu. Eram atât de aproape de visul meu, încât în momentul ăla de disperare am zis: "Care mai e rostul?" Aveam senzația că nu mai știam să fac nimic altceva și e ori asta, ori mă închid într-un studio până la adânci bătrâneți și gata, încheiem discuția. Ei... a trecut.
A.P.: Dacă nu e un joc atunci e...
D.I.: Nu e nimic. Dacă nu e joc și dacă ne luăm prea în serios, putem să mergem să facem liniștiți altceva. Suntem și așa destul de serioși în viața de zi cu zi, personajele vin și ele cu problemele lor... de ce să le împovărăm și cu ale noastre?
A.P.: Dacă nu e o competiție atunci e...
D.I.: O lecție. O întâlnire. O îmbrățișare. Un cuvânt spus la momentul potrivit.
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de acum 5 ani?
D.I.: 2017 - anul admiterii. Nu-ți fie frică să-ți arăți sufletul. Nu te lua în serios. Nu pune la suflet atât de mult. Nu fi fals! Nu te minți singur! Iartă.
A.P.: Ceva ce ți-ai spune ție de peste 5 ani?
D.I.: "Something has changed within me/ Something is not the same/ I'm through with playing by the rules/ Of someone else's game/ Too late for second-guessing/ Too late to go back to sleep/ It's time to trust my instincts/ Close my eyes and leap! It's time to try defying gravity." - Wicked
A.P.: Actor total sau show total? Ce înseamnă show pentru tine? Ce înseamnă actor pentru tine?
D.I.: Cred că "actorul total" e un concept care e înțeles puțin greșit. Prin definiție, actorul total sau triple threat e un actor care excelează în toate cele trei domenii: canto, dans și actorie. Nu ar trebui să uităm că musicalul, la urma urmei, este teatru. Actoria ar trebui să stea la baza cântatului și a dansului. Cântul și dansul ar trebui făcute la orele de actorie, la orele de canto ar trebui să joci și să dansezi, iar la orele de dans ar trebui să joci și să cânți. Deci, ca să răspund la întrebare: niciuna. Actorul de musical.
Pentru mine, show-ul are două brațe: Într-unul îl ține pe actorul care, în punctul culminant al solilocviului său, pe o scenă goală, atinge printre lacrimi o acută superbă și apoi suspină într-un moment de liniște atât de greu, încât dintr-o sală de 3.000 de oameni nu se mai aude decât huruitul înfundat al ventilației (vezi Words Fail - Dear Evan Hansen). În celălalt, ține trupa de actori care nu știi de unde a apărut pe o scenă care doar pare mică, cântă și dansează cu așa o poftă de-ți vine să te sui acolo sus lângă ei, iar la final cad în șpagat, se dau peste cap și îngheață în timp ce orchestra punctează glorios finalul numărului muzical (vezi Welcome to the Moulin Rouge - Moulin Rouge).
Actorul e un fel de lup moralist: spune adevărul mințind cu desăvârșire, doar pentru că nouă ne e frică să stăm în fața oglinzii. E o unealtă. E un confident. Câteodată e singur, alteori e înconjurat de lume. Actorul e ceva ce ne molipsește pe toți, fie că vrem să recunoaștem sau nu. "Lumea întreagă e o scenă și toți oamenii-s actori!" - a zis bine Shakespeare, nu?
A.P.: Ceva ce crezi / simți că ai inventat chiar tu este...
D.I.: Încă mă inspir.
(foto: Adi Molnar)