Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2019

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XXXV) - Alexandra Oişte - Gala HOP, 2019


, un interviu cu

august 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Alexandra Oişte, 22 ani, Bucureşti
Studii: U.N.A.T.C "I.L. Caragiale", Bucureşti, Facultatea de Teatru, Arta Actorului, clasa conf. univ. dr. Andreea Vulpe, promoţia 2016-2019
Participă la Gala HOP 2019, la secţiunea Grup, cu momentul în-cerc-uit, adaptare după Omul din cerc de Matei Vişniec, împreună cu: Alina Mihaela DumitracheAndrei IanuşCristina Simion, Ioana Beatrice Tănasă şi Mihai Vasilescu.


Răzvan Rocaş: Dacă ar trebui să te defineşti într-un singur paragraf, care ar fi acela?
Alexandra Oişte: Sunt Alexandra, dar mi se spune Susan (prenumele, nu planta), sau Suzi, sau Syz, sau Syzăn. Uneori sunt un copil, alteori un adult, alteori un om la început de drum care caută, şi uneori găseşte, alteori nu. Cert e că toate cele 3 Alexandre iubesc oamenii, se bucură de orice şi râd cu gura până la urechi. Pe de altă parte, sunt un om fragil, tăcut în multe situaţii, care se bucură de linişte şi, uneori, simte nevoia să fie singur, alteori are mare nevoie de oameni. Încerc, mă zbat, mă bucur, mă desconsider, mă supăr, mă emoţionez, mă descurajez, sunt curioasă şi încă mai am multe de descoperit în ceea ce mă priveşte. Caut să-mi depăşesc fricile, dar iubesc senzaţia de frică pe care mi-o oferă necunoscutul.

R.R.: Care a fost momentul în care ţi-ai dat seama că actoria este drumul tău?
A.O.: Probabil că în momentul în care eu, un copil de 7-8 ani, care abia începusem cursurile de actorie, şi care încercasem mai multe activităţi extraşcolare la care am renunţat, am rămas la teatru până la 19 ani, când am dat admiterea la facultate. Deşi încă nu aveam curaj întotdeauna să lucrez, nu mi-am permis să lipsesc nici dacă eram bolnavă, şi aveam dorinţa constantă de a mă autodepăşi, pe care o am şi după atâţia ani, de altfel. Dintr-o dată, am devenit un copil cu o disciplină de fier. Eu nu am lăsat teatrul, şi, aparent, nici el nu m-a lăsat pe mine.

R.R.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit cu privire la actorie?
A.O.: Am auzit foarte mult în timpul liceului şi la facultate: "Stomacul tare, Suzi!". L-am auzit atât de mult, încât acum mi-l spun eu singură.
"Nu te scuza că exişti!" - Domnul Gigi Căciuleanu la repetiţiile On the Roof. A fost un moment în care am avut mare nevoie să aud asta.

R.R.: Cât de grea este viaţa unui actor în condiţiile actuale din ţară?
A.O.: Aş fi vrut să am alt răspuns la această întrebare, dar, din păcate, deşi avem condiţii şi un potenţial imens, suntem înconjuraţi de neglijenţă, sau poate indiferenţă, şi asta îi face pe unii dintre noi să stagneze sau chiar să renunţe. Sunt unul dintre oamenii care au refuzat sa plece pentru că încă sper ca lucrurile să se regleze. Te cam zdruncină realitatea când ieşi din facultate: bugete mici, locuri 0, concursuri care cer o perioadă minimă de experienţă, la care tu, proaspăt absolvent, nu poţi participa. Sunt multe nedreptăţi, din păcate, dar şi multe momente pentru care merită să depăşeşti orice te poate îndepărta de la drumul tău. Când mă lovesc de nedreptate, îmi aduc aminte de ce m-am apucat de meseria asta. Cred că depinde şi de tine, şi de cât de mult te zbaţi. În momentul în care oferi totul, sigur se va întoarce ceva şi la tine.

R.R.: Care consideri că sunt calităţile necesare pentru această vocaţie? Ce ai şi ce nu ai din ele?
A.O.: Cred că trebuie să iubeşti nebuneşte meseria asta, iar asta îţi aduce tot ce ai nevoie: disponibilitate, putere de muncă, disciplină, poftă, încredere. Eu mai am de lucrat la încrederea în mine şi la curaj.

R.R.: Cum se raportează lumea la tine în momentul în care le spui că eşti actriţă?
A.O.: Pe de o parte sunt oamenii curioşi, care respectă şi admiră munca actorului, pun întrebări şi, cumva, manifestă compasiune faţă de situaţia culturală actuală din România, pe de altă parte sunt cei care-mi spun că o să mor de foame.

R.R.: Care este cel mai semnificativ lucru pe care l-ai învăţat în şcoala de teatru?
A.O.: Pe lângă faptul că teatrul se face în echipă şi că trebuie să-ţi faci partenerul cât mai important posibil pentru tine, unul dintre cele mai semnificative lucruri învăţate cred că ar fi descoperirea subtextului, căutarea dincolo de cuvinte, umplerea golurilor. Mai precis, construirea unui personaj în afara situaţiilor deja cunoscute.

R.R.: Care este artistul cu care ai vrea să împarţi scena în viitor? De ce?
A.O.: Mi-aş fi dorit din tot sufletul să am ocazia să împart scena cu Marin Moraru. Întotdeauna l-am admirat pentru loialitatea sa faţă de teatru şi pentru faptul că a fost un artist incredibil de profund.

R.R.: Cât de bine te împaci cu teatrul-dans?
A.O.: Mereu m-a fascinat şi mi-am dorit să-l descopăr. Am culorile, şevaletul, pânza şi pensula, şi, momentan, învăţ să pictez. Îl observ, îl cunosc, şi mă bucur de tot ce-mi oferă.

R.R.: Dacă ar fi să faci o alegere, pentru ce mediu teatral ai opta: independent sau instituţionalizat? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?
A.O.: Deşi oricine are nevoie de stabilitate financiară şi siguranţă, cel puţin dintr-un anumit punct al vieţii, cred că mie, momentan, îmi e mai apropiată ideea de teatru independent, unde prioritare sunt alte lucruri: experimentul, creaţia, libertatea. Cred că totuşi cele două ar trebui să meargă împreună.

R.R.: În cadrul producţiei unui spectacol, crezi într-o structură ierarhică sau într-una colaborativă?
A.O.: Colaborativă, cu un coordonator care să păstreze echilibrul, măsura şi care să poată aduce oamenii înapoi atunci când se îndepărtează prea mult sau se pierd în propuneri. Cel mai mult am apreciat în anul III, când am lucrat la spectacolul de licenţă Menajeria de Sticlă, coordonat de Iulia Lumânare, valorificarea ideilor propuse de noi, studenţii şi mediul deschis de lucru.

R.R.: Cine eşti în afara teatrului? Ce faci în timpul liber? Ce citeşti, ce asculţi, ce vezi, unde mergi, ce visezi?
A.O.: Îmi place fiecare părticică din parcul I.O.R. În ultimul timp, cel mai mult mi-a plăcut să alerg seara şi să ascult muzică, să mă plimb cu rolele sau bicicleta sau să merg la sală. Iubesc să văd Dunărea care trece pe la mine pe la ţară şi să călătoresc. Iubesc să montez, să conduc şi să mă uit la filme, mai ales la cele de război. Citesc beletristică, orice legat de teatru sau film, şi însemnări din timpul războiului. În ultimul timp mi-a plăcut să citesc poezie spaniolă sau sud-americană. Îmi place să merg la ski iarna şi să stau afară până târziu vara. Mereu mă întorc la muzica veche, dar, în prezent, îmi place rockul alternativ, muzica soul şi R&B, rap şi hip hop alternativ. Îmi iubesc prietenii şi îmi place să ies cu ei. Visez să nu stau locului, să întâlnesc mulţi oameni, să văd cât mai multe.

R.R.: Care este relaţia ta cu publicul?
A.O.: Îl întâmpin cu respect, timiditate, frică şi drag. Şi parcă nu mă mai pot desprinde de el la final.

R.R.: Dacă ar fi să nominalizezi o persoană căreia să îi mulţumeşti pentru parcursul tău de până acum, cine ar fi?
A.O.: Îmi este imposibil să mă rezum la o singură persoană, aşadar mulţumesc familiei, OKaua, Gabriela Bobeş şi Ionuţ Popescu, Andreea Vulpe, Iulia Lumânare, Vlad Bălan, Raluca Rusu-Diţă, "groapa" A şi colegilor de facultate, Maria Drăghici.

R.R.: Care crezi că ar trebui să fie, ca actriţă, rolul tău în societate?
A.O.: Să fac un spaţiu 3D dintr-unul 2D, să adaug adâncime. Să dau culoare şi să mă joc cu umbrele şi lumina.

R.R.: Dacă ai putea schimba un lucru la teatrul românesc, care ar fi acela?
A.O.: Aş oferi şanse egale tuturor.

R.R.: Cum ai vrea să fii peste 10 ani?
A.O.: Îmi doresc să fiu mulţumită de mine şi împăcată cu tot ce mi s-a întâmplat, poate să nu mai fiu atât de dură cu mine şi să am la fel de multă energie.

R.R.: Cât de deschisă eşti criticilor? Cum vezi relaţia dintre actor şi criticii de teatru?
A.O.: O relaţie bazată pe respect, aşa cum ar trebui să fie între toţi oamenii din orice domeniu. Atâta timp cât vorbim despre critici constructive, consider că sunt absolut necesare, dar dacă este vorba despre comentarii răutăcioase sau denigrare, consider că nu ar trebui să fie loc de aşa ceva în teatru.

R.R.: Cum percepi noile generaţii de artişti? Vezi vreo diferenţă faţă de generaţiile pe care le vezi pe scenă?
A.O.: Curioşi, îndrăzneţi, la fel de iubitori faţă de teatru, şi la fel de determinaţi să-l valorifice.

R.R.: Dragi spectatori, aş vrea să ştiţi că...
A.O.: Întâlnirea cu voi e cea mai frumoasă şi aşteptată parte a meseriei noastre.



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2019


0 comentarii

Spacer Spacer