De vorbă cu... (XX) - Denisa Vraja - Gala HOP, 2023

Denisa Vraja, vârsta: 22 ani, născută în Sighetu Marmației, județul Maramureș, rezidență actuală: București

Studii: Facultatea de teatru și film, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca Secția Actorie, profesori coordonatori Filip Odangiu, Sinko Ferenc, Diana Aldea, promoția 2019- 2022 // Masterat - "Pedagogie teatrală", în cadrul UNATC "I.L. Caragiale" din București, profesor coordonator Romina Boldașu // Studii postuniversitare - "Arta teatrului în educație"

Participă la Gala HOP 2023, la secțiunea Grup cu momentul untitled., alături de colegii Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Tudor Manea, Andrei Mărgineanu, Mihai-Andrei Pleșa, Sara Pongrac.

Oana Balaci: Cum te vezi tu? Cum crezi că te văd ceilalți?
Denisa Vraja: Uff, cea mai grea întrebare din lume. În oglindă, doar așa mă văd. Încerc să fiu absorbită de prezent și să renunț cât de des pot la imaginea mea din capul meu, când nu reușesc îmi place să mă joc cu ea (cu imaginea mea despre mine), să mă provoc. Îmi place să îmi fac părul cum nu l-am mai avut, sau să merg diferit sau să-mi pun probleme pe care nu mi le pun de obicei. Mă văd în toate felurile: frumoasă, liberă, creativă, urâtă, leneșă, patetică, etc. și sper să fie și mai multe odată cu trecerea timpului. Iar ceilalți... hmm, cred că depinde în ce circumstanță m-au întâlnit. Unii îmi spun că sunt spontană, copilăroasă, complicată, uneori prea implicată, alții mă consideră calmă, matură, prea severă sau prea veselă, poate chiar distrată și de câteva ori mi s-a spus că sunt luminoasă, cred că îmi place descrierea asta.

O.B.: Care a fost momentul în care ai realizat că îți dorești o carieră în actorie?
D.V.: În clasa a IV-a, când am jucat Bubico la școală, eu îl interpretam pe Bubico. Lătram cu tot sufletul. A fost pentru prima dată când am descoperit complicitatea cu publicul.

O.B.: Cum te ajută (sau încurcă) actoria în viața de zi cu zi?
D.V.: Pot să judec mai puțin oamenii și să-i înțeleg mai bine, pot să găsesc înțelesuri pentru lucrurile mărunte, să-mi păstrez o doză de ludicitate în orice situație și sunt mai atentă la alegerile mele. Uneori mă autoanalizez în exces și fac asta și cu alți oameni. Mă fură detaliile, sau povestea, dar cel mai ciudat e când simt ceva și sunt conștientă că simt. Fiecare sentiment puternic sau senzație vine cu o doză de curiozitate (ca și cum aș vrea să rezolv puzzle-ul trăirii, un fel de dedublare).

O.B.: Care este atmosfera ideală de lucru pentru tine?
D.V.: Îmi place să creez utopii, așa că o să răspund în acord. Toată lumea iubește pe toată lumea, și toată lumea iubește procesul și toți sunt fericiți că sunt acolo unde sunt și fac ceea ce fac. Asta când e vorba de munca în echipă. Pentru momentele mele de inspirație uneori ajută ceaiurile calde, nopțile cu lună și muzica bună, alteori nu.

O.B.: Povestește o întâmplare importantă de la o repetiție.
D.V.: Eram la "Teatrul Aureliu Manea" din Turda, urma să jucăm spectacolul intitulat Cronic. Înainte de fiecare reprezentație, eu împreună cu colegul meu, Radu Fărcane, repetam scena, am încercat să facem același lucru și în ziua aceea. Din cauza sau mai bine zis datorită spațiilor limitate de repetiție și activităților numeroase care se desfășurau concomitent în teatru am repetat scena în casa scărilor la ultimul etaj, lângă niște jardiniere golite și un fotoliu rupt, acolo pe treptele teatrului și încercând să nu fim distrași de tot ce se întâmpla în jur, am ajuns să descopăr un substrat din scenă. Agitația interioară a personajului a avut acum o cauză clară. Am înțeles că așa ar putea o femeie să se simtă în momentul în care e părăsită de cel pe care îl iubește, ca o femeie care vrea să-i facă pe toți și toate să tacă și să-l facă pe el să nu fie distras, să rămână acolo cu ea. Să caute puterea de a estompa lumea din jur pentru relația lor.

O.B.: Cum te pregătești pentru un rol?
D.V.: Citesc, caut informații care să mă ajute, mă uit la filme, merg la muzee, analizez oamenii, animale, desenez, scriu, călătoresc, caut cât de mult pot în direcția rolului. După ce-mi învăț textul și înțeleg ce trebuie să fac, îmi las o mare libertate de a experimenta împreună cu colegii de scenă și sub îndrumarea regizorului, până ajung la o formă cât de cât rafinată, pe care încerc să o redescopăr de fiecare dată și să o umplu cu ce simt că rezonează cel mai puternic în mine în momentul în care joc.

O.B.: Povestește despre un rol care a rămas cu tine mult timp după ce l-ai jucat.
D.V.: Rolul despre care urmează să vorbesc face parte din spectacolul muzical intitulat Words of Stone. Am ajuns să aduc la viață personajul care poartă numele Ana. Spectacolul prezintă povestea Anei, o adolescentă care încearcă să se sinucidă din cauza bullyingului, mai exact cyber bullying. Parcursul acestui personaj este cel puțin interesant. Dacă la început ea face parte din grupul de agresori, ajunge să treacă ușor de partea celor agresați. Pe lângă munca depusă și timpul investit în crearea acestui spectacol, soarta a făcut ca aproape de ziua premierei să se întâmple evenimentul tragic din Belgrad (regizoarea spectacolului locuiește în Belgrad , numele ei este Sanja Tasic). Cazul prezenta crimele făcute de un copil care s-a dovedit a fi una din victimele bullyingului școlar.

O.B.: Poate că nu ai încă luxul de a alege în ce spectacole joci sau ce roluri accepți. Dar ce cauți într-un spectacol și într-un rol? Care sunt criteriile după care ai ales / vei alege să intri într-o echipă creativă?
D.V.: Am acest lux și nu pentru că sunt bombardată cu proiecte ci pentru că mi-l ofer. Prefer să ies dintr-un proiect care pentru mine este degradant decât să nu pun credință în ceea ce fac. Inițial credeam că cel mai important pentru mine în cazul unui proiect este să am parte de o doză mare de libertate, să pot să am propriile alegeri creative. În timp am învățat că această mult căutată libertate poate să devină un mare impediment și să genereze confuzii. Acum cred că sunt în căutarea mediilor care oferă o anumită siguranță, stabilitate și încredere și asta aduce libertate. Mă mai interesează foarte tare și provocările și iubesc să descopăr lucruri de fiecare dată când lucrez, aș putea spune că momentan vreau să întâlnesc cât de mulți artiști și oameni interesanți, cât mai diverși.

O.B.: Gurile rele spun că "se moare de foame din actorie". Cum răspunzi?
D.V.: Gurile rele să se sărute cu gurile bune și toate o să tacă.:)

O.B.: Ce carieră ai fi urmat dacă nu ai fi urmat actoria?
D.V.: Dacă aș fi avut har și mă nășteam băiat, mi-ar fi plăcut să fiu preot.

O.B.: Cât de importante sunt premiile pentru un actor aflat la început de drum (și cât de importante ar trebui să fie)?
D.V.: Cred că sunt importante. Sau, nu? Pare că ar trebui să fie. Pentru mine nu sunt, nu spun asta din falsă mândrie, dar până la vârsta asta, premiile nu au reprezentat nimic mai mult decât maxim 3 minute de entuziasm. Nici nu am primit prea multe, ce-i drept. Poate da, poate reprezintă o șansă, o intrare în această lume a artiștilor. Mereu am preferat premiile sub forma întâlnirilor dintre oameni sau a deserturilor.

O.B.: Alege o carte, un film și o melodie care te-au marcat și explică într-un rând de ce.
D.V.: Poveste fără sfârșit de Michael Ende este cartea copilăriei mele. Exact cum Bastian, personajul principal din acest roman se ascundea de oameni cu orele în podul școlii și intra în lumea fantastică din romanul pe care îl citea, așa m-am ascuns și eu de Bunica și fratele meu în toaleta din fundul grădinii (clasica toaletă de lemn, tapetată cu afișe și calendare cu căței) și am simțit că intru în această poveste din poveste din poveste. Nu am ales cel mai poetic loc, într-adevăr, dar în schimb era cel mai practic.
O să aleg Pierrot le fou. Am descoperit filmul în liceu și n-am putut să-mi iau ochii de la ecran. Îmi place foarte mult stilul, imaginile, culorile, replicile, ce să mai spun de actori. Pentru mine Ana Karina pe ecran este un fenomen, am simțit o bucățică din mine privind-o.
Am ales Tom's Diner. Îmi place mult nu doar cum sună melodia aceasta, dar și povestea ei și modul în care Suzanne Vega o interpretează, mai ales varianta pe care o voi atașa aici.


O.B.: Dacă ai pleca pe o insulă și ai avea loc doar de cinci obiecte în valiză, care ar fi acelea și de ce?
D.V.: Un briceag la nevoie, sigur aș avea nevoie de un briceag.
Un filtru de apă, să am apă potabilă.
O brichetă sau o lupă pentru foc.
Un casetofon, să am contact cu lumea dezlănțuită.
Pe Ghiță, cățelul meu, e mic, sigur ar încăpea.
Dacă totuși, nu e etic să transport animale în valiză, aș lua o sticlă de vin și după ce aș goli-o aș pune un mesaj înăuntrul ei, i-aș pune dopul și apoi aș arunca-o în mare/ocean, dar pentru asta aș avea nevoie de hârtie și ceva de scris, hmmm prea multe obiecte
... Da, Ghiță... l-aș lua pe Ghiță.

O.B.: Ce te-a determinat să te înscrii la Gala HOP 2023? Ce așteptări ai de la această competiție?
D.V.: Colegii mei, mi s-a făcut poftă când i-am susținut la gala de anul trecut și am vrut să am și eu parte de experiența HOP. Nu obișnuiesc să am așteptări, dar mi-aș dori să cunosc oameni interesanți și să trăiesc cât mai multe întâmplări care să mă dezvolte.

O.B.: Cât de relevantă ți se pare tema ediției 2023 (Prezența actorului - relația dintre actor și mijloacele tehnice, căutând echilibrul dintre specificul teatrului și tehnologie) pentru tine și pentru tinerii de azi?
D.V.: Este o temă actuală și prezintă provocări. Ce poate să fie mai provocator decât folosirea unei tehnologii lipsite de sentimente și mai mult, care în sine nu face referire la nimic ce ține de uman, în scopul de a dezvălui în timp real părțile cele mai umane și sensibile ale omului. Teatrul, la fel ca orice artă ar trebui să fie și oglinda societății. Acum că tehnologia este indispensabilă pentru viața de zi cu zi, probabil e momentul să fie luată în considerare și în sfera teatrală. Nu am să neg că cel puțin pentru mine, o fostă elevă de liceu cu profil real, actual umanistă:), mă simt destul de depășită și uneori mi-ar plăcea să am dublă specializare, cel puțin încă una de regizor tehnic. Dar cum am punctat mai sus, îmi plac provocările.

O.B.: Mulțumesc frumos, baftă la HOP și dincolo de HOP.