Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2018

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... (XV) - Adrian Loghin - Gala HOP, 2018


, un interviu cu

august 2018
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Adrian Loghin, 27 ani, din Suceava

Studii: (nivel Licenţă & Masterat) UNATC "I. L. Caragiale", facultatea de teatru, secţia Arta actorului, Bucureşti, promoţie 2014 respectiv 2016, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu şi prof. univ. dr. Gelu Colceag
Particip la Gala HOP 2018, la secţiunea Grup, împreună cu Radu Catană, cu momentul Schist inspirat din textul Omul cu floare în gură.


(Adrian Loghin)

Răzvan Penescu: Cine eşti tu?
Adrian Loghin: Întocmai cel care caută răspunsul la întrebarea asta. Aş putea spune că sunt un actor dar m-aş limita doar la o perspectivă, aş zice ca sunt un artist dar e cumva cam vag enunţat. Deocamdată cred că sunt un fel de "explorator", caut ceva, nu ştiu ce e dar ştiu sigur că e acolo şi că-l voi găsi la un moment dat.

R.P.: Cum te-ai apucat de teatru?
A.L.: Mai întâi din curiozitate, şi din dorinţa de a avea o scuză bună pentru a chiuli de la şcoală. Asta se întâmpla în liceu, cam prin clasa a 11-a. Apoi, vreun an şi jumătate mai târziu, când m-am văzut nevoit să-mi aleg drumul pe care vreau să merg mai departe, am avut o revelaţie, am realizat că ceea ce-mi doream atunci să fac nu mă va face cu adevărat fericit. Aşa că am renunţat la dorinţa de a fi un economist care învârte banii cu lopata şi mi-am încercat norocul în actorie. De atunci această nouă cale nu mi-a mai permis să mă îndepărtez de ea, lucru pentru care sunt recunoscător.

R.P.: În aceste vremuri dificile pentru artă şi artişti, de ce te-ai apucat de teatru?
A.L.: Sincer să fiu, când m-am apucat serios de teatru, eram total inconştient de dificultăţile pe care le întâmpină arta şi artiştii, am încercat să păstrez starea asta de inocenţă pentru cât mai mult timp. Când lumea mă întreba cum îmi văd viitorul asigurat prin artă am adoptat mereu o atitudine pozitivă şi răspundeam, plin de încredere: "Sunt convins că dacă îmi voi face treaba bine nu voi suferi din lipsa banilor" şi "Poţi câştigă puţin sau mult în orice meserie, cât te implici şi ce venit obţii depinde doar de tine". Din nou sunt recunoscător pentru că, până în prezent, totul s-a adeverit.

R.P.: Dacă ar fi să alegi din nou, ai mai alege teatrul? Ce ţi-ai spune ţie dacă ai putea să te întorci în timp cu 5 ani?
A.L.: Da, sunt sigur că nu m-aş abate de la decizia mea. Cu atât mai mult cu cât am descoperit că teatrul şi artă actoriei sunt îndeletniciri ce au calitatea de a fi mereu noi, mereu proaspete. Ori tocmai această componentă a teatrului îmi menţine interesul şi creativitatea mereu active şi implicate. Sunt un om care nu poate suporta rutina, orice este repetitiv mă plictiseşte teribil iar în teatru, deşi poate părea paradoxal, nimic nu se repetă. Nici repetiţiile de la o zi la alta nu sunt la fel. Asta îmi oferă nu doar confort, ci şi o direcţie clară spre care să-mi îndrept energia. Dacă aş putea vorbi cu mine, cel de acum 5 ani, poate că mi-aş spune să las totul să curgă de la sine, să nu mă mai străduiesc atât de mult pentru că lucrurile se vor aşeza şi-mi voi găsi locul. Dar dacă aş fi ştiut asta poate că nu aş mai fi avut experienţele care m-au ajutat să înţeleg ceea ce spun acum.

R.P.: Ce te-a învăţat şi ce nu te-a învăţat şcoala de teatru? De unde învaţă un actor dincolo de şcoală?
A.L.: Cred că cea mai bună lecţie pe care am învăţat-o în şcoală este că trebuie să te poţi adapta la orice condiţii şi că trebuie să fii întruchiparea disponibilităţii dacă îţi doreşti să reuşeşti. Am învăţat să devin, pe cât posibil, autodidact şi să nu depind de prea mulţi factori externi care să-mi determine evoluţia. N-am învăţat, din păcate, prea multe despre ce înseamnă să lucrezi cu alţi oameni într-un mediu deschis şi propice cercetării. Fiind un număr mare de studenţi inevitabil s-au făcut simţite diferite interese, anumite intenţii de a lucra mai selectiv şi de a ignora într-o oarecare măsură nevoile celorlalţi. Relaţia asta m-a ajutat să-mi descopăr independenţa dar m-a şi înstrăinat puţin de colegii mei.
Dincolo de şcoală, nu aş putea spune cu certitudine ce este cel mai util proces de învăţare sau cele mai bune experienţe, aproape zilnic desluşesc noi lucruri care mă ajută să mă dezvolt dar încă sunt mult prea implicat în proces pentru a avea o viziune detaşată asupra lui. Cred că actorului îi este necesară o atenţie mereu trează, o imaginaţie liberă şi un univers emoţional care să nu fie constrâns de prejudecăţi. Cu toate astea, şi cu experienţe mereu noi şi surprinzătoare, cred că nu te poţi opri niciodată din a învaţă.

R.P.: Ce ai şi ce nu ai din ceea ce crezi că ar trebui să aibă un actor? Care sunt punctele tale tari şi punctele slabe?
A.L.: Am învăţat să am curaj, să nu ezit a mă avânta chiar dacă situaţia m-ar putea depăşi. În felul asta m-am forţat să înaintez cu un pas mai departe de ceea ce ştiam, ce credeam că sunt capabil. Curajul şi lejeritatea îmi par a fi calităţile esenţiale ale unui actor şi, dacă nu le am încă în întregime, simt că sunt aproape de a mi le însuşi pe deplin. Nu am încă o deplină stăpânire de sine, nu ştiu cum să-mi folosesc eficient "instrumentul", m-am dezvoltat în diferite direcţii că să-mi descopăr potenţialul dar mă simt ca şi cum am o geantă plină de unelte pe care, fără să vreau, o vărs în scenă neatent. Mi-ar plăcea să ştiu cum să utilizez una fără să o scap din vedere pe cealaltă. Să fiu atent la voce în timp ce sunt fizic expresiv, să articulez corect dar să fiu prezent, concentrat la situaţie, şi aşa mai departe. Dar sunt optimist în continuare, ştiu că va veni şi momentul respectiv.

R.P.: Să facem un exerciţiu de generozitate. "Vinde" unui director de teatru în două rânduri un coleg de facultate pe care îl admiri.
A.L.: Unul?! Am avut atâţia colegi hăruiţi că nu mă lasă inima să vorbesc doar de unul. Marian Olteanu: un actor plin de farmec care te vrăjeşte cu vocea şi talentul său inedit, Florin Crăciun: unde păşeşte pe scenă atenţia este magnetizată, ştie cum să meargă, cum să stea, cum să gândească atât de subtil că n-ai cum să-l treci cu vederea, Ana Turcu: umor şi sensibilitate pură, Costi Apostol: volubil şi extrem de inteligent, Răzvan Răduţă: maturitate şi dăruire, Adela Bengescu: talentată şi adaptabilă la orice condiţie scenică, Tudor Morar: l-ar face şi pe "Dumniezău" să râdă, Andrei Ciopec: nu are nevoie de prezentări, Teodora Filip: necesar a fi urmărită la Gala HOP 2018. Aş mai scrie dar am depăşit de mult cele două rânduri..

R.P.: Şi acum unul de admiraţie. Povesteşte despre un actor / actriţă pe care îl / o admiri.
A.L.: Aceeaşi problemă că la întrebare de mai sus. Aproape fiecare actor are ceva ce e interesant, ce ai vrea să-ţi însuşeşti de la el / ea. Cred că cel mai mult, totuşi, m-am impresionat Marius Manole pentru că, după părerea mea, a ştiut cum să-şi transforme fragilitatea în forţă scenică, pentru că se foloseşte cu măiestrie de tot corpul său şi pentru că nu se înfrânează. Când am ajuns în Bucureşti nu avea absolut nici un fel de discernământ teatral, el a fost primul actor care m-a marcat şi a rămas în continuare cel mai evident exemplu de actor desăvârşit pentru mine.

R.P.: Eşti spectator de teatru? Cum e în public când ai experienţa scenei? Ce îţi place să vezi pe scenă?
A.L.: Din păcate, în ultima perioadă, nu am mai ajuns în publicul sălilor de spectacol atât de mult cât mi-aş fi dorit dar gust cu mare plăcere momentul acesta. Faptul că am trăit experienţa scenei nu a ştirbit cu nimic farmecul spectacolului, mai mult l-a înrădăcinat. Îmi place să iau parte la spectacole şi mă las purtat, când am ocazia, că un copil de poveştile depănate. Îmi plac cel mai mult spectacolele "altfel", spectacolele care te lasă agăţat de o idee pe care urmează să o deşiri pe drumul spre casă, sau înainte să adormi. Îmi plac mult încercările curajoase de a coaliza multiple forme ale artei în susţinerea unei fantezii scenice.

R.P.: Ai nevoie de critică? Ai nevoie de aplauze? Crezi în ele?
A.L.: Oricine se simte mişcat când aude un ropot necontenit de aplauze, sau când citeşte pe Facebook un articol frumos. Este foarte plăcut dar nu necesar, îţi da un mic impuls că faci ceea ce trebuie şi că eşti apreciat dar când impulsurile sunt prea numeroase creşte în artist acel alter ego distructiv, care nu-ţi mai permite să te exprimi liber ci te face să creezi prin prisma ochilor care te recunosc că fiind "acela" din articole. Da, le apreciez uneori, dar nu cred în ele.

R.P.: Ce nume îţi vine în minte când spui "Regizorul"? De ce?
A.L.: Regizor, pentru mine, e sinonim cu partener - de joacă, cu care înfiripi povestea. Aşa mi-ar plăcea să fie. Aşa este uneori. Am avut ceva mici experienţe ca regizor şi am încercat să menţin relaţia asta cu cei cu care am lucrat. E adevărat, de multe ori pare că nu ai parte de acest parteneriat dar până la urmă cred că e vorba de perspectivă, poţi să ţi-o focalizezi în aşa fel încât să-ţi devină partener şi nu dictator.

R.P.: Ce citeşti, ce vezi, ce asculţi, ce visezi? Ce mai faci cu plăcere în afară de teatru?
A.L.: Îmi plac lucruri simple: să stau cu cortul câteva nopţi rupt de lume, să mă plimb cu câinele ore în şir, să fac curat prin casă. În rest tot ce citesc, ascult, visez se întoarce mereu spre teatru. Mi-am schimbat viaţă în direcţia asta şi am senzaţia că tot ce fac este în folosul acestui scop. Inclusiv iubita mea are cariera în strânsă legătură cu scena, deci tot ce ţine de noi gravitează în jurul acestui subiect. Când dorim să ne rupem de el facem tot posibilul să fim oameni simpli şi să ne bucurăm de lucrurile mărunte.

R.P.: De ce nu ai emigrat? Ce te-a ţinut în ţară?
A.L.: Probabil instinctul care mi-a spus că pot face mult mai mult bine aici decât mi-aş face mie dacă aş pleca. Cred că avem nevoie de oameni care să aducă uşor poporul nostru înapoi spre valori adevărate, spre stimă pentru sine, spre normalitate. Vreau să stau aici şi să muncesc spre a fi şi eu unul dintre aceşti oameni. Şi chiar dacă voi mai pleca pentru scurte perioade cu siguranţă mă voi întoarce mereu.

R.P.: Dacă ar fi să alegi doar o direcţie, te-ai vrea mai curând angajat într-un teatru naţional sau implicat în proiecte independente? Ai prefera teatrul sau filmele? Reclame sau show-uri de televiziune?
A.L.: Nu pot să răspund la asta acum, abia am câţiva anişori de experienţă, nu am de unde să ştiu ce mi se potriveşte. Până acum le-am încercat, cât de cât, pe toate şi aşa îmi propun să fac şi în următorii ani. Deşi poate părea puţin cam împrăştiat să lucrezi aşa, mie mi se pare absolut necesar. Tinereţea e perioada experimentării şi sunt sigur că dacă voi înainta cu dăruire alegerile se vor face, mai mult sau mai puţin, de la sine.

R.P.: Ce îţi place în teatrul românesc?
A.L.: Că tinde să se autodepăşească, avem oameni hăruiţi care-l duc spre noi şi interesante direcţii.

R.P.: Ce nu îţi place la teatrul românesc?
A.L.: Încăpăţânarea, pe cealaltă parte a monedei sunt cei care ţin morţiş să-l lase într-o zonă comodă de hlizeală şi adulaţie.

R.P.: Pirandello nu e deloc un autor simplu de înţeles. Cum te-ai întâlnit cu el?
A.L.: L-am întâlnit prima dată în ultimul an de licenţă şi pentru asta sunt, pentru a treia oară cu noroc, recunoscător. Nu mi-a fost deloc străin, l-am gustat din plin atunci la fel că şi acum. Am jucat rolul "Băiatului" din Şase personaje în căutarea unui autor. Chiar dacă, iniţial, mi s-a părut un rol mic, participarea la repetiţii, conduse de mult iubita noastră profesoară şi actriţa Mirela Gorea, mi-au deschis mintea spre un teatru a tuturor posibilităţilor şi de atunci am rămas contaminat.

R.P.: Ce speri să se întâmple la HOP? Dar după HOP?
A.L.: Întrucât am mai participat la Gala HOP şi în 2015, anul acesta nu am aşteptări, sau cel puţin încerc să nu am. Îmi doresc să trăiesc din plin experienţa pentru că este ultima mea ocazie, să fiu deschis şi să joc cu plăcere. Cel mai important ar fi să cunosc alţi profesionişti cu care să punem la cale viitoare colaborări. Sunt dornic să întâlnesc cât mai mulţi oameni care să fie dispuşi să-şi exprime liber şi colectiv "nebunia".




 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Răzvan Penescu
 Alte articole de Adrian Loghin


Alte articole

 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 Programul Galei Tânărului Actor HOP, 2018, Comunicat de presă
 De vorbă cu... (XXIII) - Alexandru Banciu - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Alexandru Banciu
 De vorbă cu... (XXII) - Beatrice Rubică - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Beatrice Rubică
 De vorbă cu... (XXI) - Ada Dumitru - Gala HOP, 2018, Răzvan Penescu, un interviu cu Ada Dumitru
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2018


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer